Cursuri de Limba Germană

Germana este limba oficială în Germania, Austria și Liechtenstein, una din limbile oficiale în Belgia, Elveția și Luxemburg, precum și limbă oficială regională în Tirolul de Sud (alături de italiană), Raioanele naționale germane Halbstadt și Azovo din Rusia.

Până în 1990 a fost și una dintre limbile oficiale ale Namibiei, iar într-o serie de localități din Danemarca, Polonia, Slovacia, Ungaria germana are statut de limbă co-oficială locală.

  • Totodată, germana este una dintre cele 3 limbi de lucru ale Comisiei Europene (alături de franceză și engleză), una dintre cele cinci limbi de lucru ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, una dintre cele șase limbi oficiale ale OSCE și una din cele 4 limbi oficiale ale Asociației Europene de Liber Schimb.

  • Conform estimărilor germana este vorbită ca limbă maternă de cca 100 -120 milioane persoane (mai ales în Europa Centrală), fiind limba cu cel mai mare număr de vorbitori din Europa. Conform Wikipedia, germana rămîne cea de-a treia limbă străina studiată în lume (după engleză și franceză).

  • În ultimul timp cererea de limba germană pe piaţa cursurilor din România a crescut considerabil.

  • B.SMART organizează cursuri de limba germană pentru tineri şi adulti, la orice nivel, la ambele centre.

  • Înainte de începerea activităţii didactice, de obicei la înscriere, se va face o testare preliminară, pentru a stabili nivelul de cunoştinţe al cursanţilor şi repartizarea acestora în grupe cât mai omogene. Evaluarea este complet gratuită, nu implică niciun cost suplimentar şi nu necesită programare.

Programa

  • Urmărește parcurgerea nivelurilor de studiu conform Cadrului de Referință European. Este complexă, având în vedere dezvoltarea tuturor abilităţilor de comunicare (citire, scriere, vorbire, ascultare), fără a neglija problemele de gramatică, clare, concise şi bine structurate.

  • Cursurile sunt structurate pe pachete/module de câte 30 ore, cursanţii având libertatea să aleagă, de la început sau pe pacurs, numărul de module. După fiecare 30 ore veţi beneficia de evaluarea şi consultanţa profesorilor privind performanţele atinse şi parcursul viitor recomandat.

Tip CursuriOrar
Standard2 ședințe a 2 h/săptămână
1 ședință a 3 h/săptămână (în cursul săptămânii sau în week-end)
NOTĂ: ora de curs - 50 de minute
La cerere, se pot organiza cursuri cu program intensiv.

Intervalul orar de desfăşurare a cursurilor:

Tip CursuriOrar
Standard17:00 - 19:00 sau 19:00 - 21:00
Week-endsâmbăta și duminica trei ore, 09:00 - 12:00 sau 12:00 - 15:00
În funcţie de solicitări, cursurile se organizează şi dimineaţa sau pe parcursul zilei.

Grupele de studiu

  • Grupele standard sunt formate din 7-9 cursanţi.

  • La cerere se pot forma mini-grupe de 2-4, respectiv 5-6 cursanţi.

  • Se pot organiza şi cursuri individuale, adresate unui singur student.

De ce limba germană cu B.SMART?

  • Suntem centru de pregătire a examenelor cu recunoaştere internaţională ÖSD (Österreichisches Sprachdiplom Deutsch), echivalentul austriac al examenelor Goethe, cu acelaşi grad de recunoaştere internaţională şi cu valabilitate nelimitată;

  • Avem experienţă de peste 10 ani, timp în care ne-am dezvoltat şi îmbunătăţit continuu cursurile, pentru a face faţă aşteptărilor celor mai exigenţi cursanţi;

  • Programa este adaptată, chiar şi pe parcursul studiului, nevoilor concrete şi ritmului de asimilare şi progres ale fiecărei grupe;

  • Echipa de traineri este formată din profesori pasionați, entuziaști, carismatici, cu tact pedagogic şi experiență în lucrul cu adulții;

  • Metodele de predare sunt moderne şi interactive, folosind materiale audio şi video;

  • Raportul calitate-preţ este deosebit de bun;

  • La noi găsiţi o atmosferă veselă şi relaxantă, care vă reconfortează dupa încheierea activităţilor profesionale zilnice.