Cursuri de Limba Japoneză

De ce Limba Japoneză?

Japonia reprezintă una dintre cele mai fascinante și exotice culturi din lume. Manga, anime, ikebana, samurai, shodo, reprezintă doar o parte din comorile Japoniei, iar limba japoneză este vorbită la nivel internațional și constituie o alternativă originală pentru cei care doresc să înceapă studiul unei limbi straine rare și interesante.

Tradițional, în limba japoneza se scrie vertical, de sus în jos, începând de la marginea din dreapta a paginii și continuând spre stânga. Acest stil se practică și astăzi, fiind considerat stilul natural, mai ușor de caligrafiat și de citit; în primii ani de școală elevii sunt obișnuiți în mod preponderent cu acest stil; de asemenea cea mai mare parte a scrierilor literare sunt paginate în acest mod vertical.

Stăpânirea limbii japoneze presupune acumularea unor cunoștințe, sprijinite prin exercițiu, în următoarele direcții: gramatica limbii, pronunție, scriere și citire, și vocabular.

Japonezii spun că practica costituie piatra de temelie a învățăturii și folosesc această metodă în tot ceea ce fac. Sistemul de învățământ japonez este unul dintre cele mai eficiente din lume.

Gramatica limbii japoneze, deși foarte diferită de cea a limbii române, este relativ ușor de stăpânit datorită caracterului ei regulat. Lipsa articolelor, genurilor și numărului la substantive și adjective, conjugarea relativ simplă a verbelor, fac ca efortul de memorizare să fie minim în ceea ce privește gramatica.

Cursul se adresează oricărei persoane tinere sau adulte, indiferent dacă are cunoştinţe de nivel începător, mediu sau avansat.

Cursurile sunt structurate pe pachete/module de câte 48 ore, cursanţii având libertatea să aleagă, de la început sau pe pacurs, numărul de module. După fiecare 48 ore veţi beneficia de evaluarea şi consultanţa profesorilor privind performanţele atinse şi parcursul viitor recomandat.

Profesoara de limbă japoneză este tânără şi entuziastă, pasionată de ceea ce face. Absolventă a unei facultăți de profil, cu o experiență de peste 10 ani în predarea limbii japoneze grupelor de vârstă cuprinse între 4 și 50 de ani. Membră a APJR (Asociația Profesorilor de Limbă Japoneză din România), cu o experiență de predare alături de profesori nativi, consideră limba japoneză ca fiind puntea unde se întâlnește educația cu tehnologia, iar rezultatele acesteia vorbesc de la sine.

Tip cursuriOrar
Standard2 şedinţe a 2 h/săptămână
1 şedinţă a 3h/săptămână (în cursul săptămânii sau în week-end)
Notă: ora de curs - 50 de minute
La cerere, se pot organiza cursuri cu program intensiv.

Intervalul orar de desfășurare a cursurilor

Tip cursuriOrar
Standard17:00 - 19:00 sau 19:00 - 21:00
Week-endsâmbăta şi duminica trei ore, 9:00 - 12:00, 12:00 - 15:00 sau 15:00 – 18:00
În funcţie de solicitări, cursurile se organizează şi dimineaţa sau pe parcursul zilei.

Grupele de studiu

  • Grupele standard sunt formate din 7-9 cursanţi.

  • La cerere se pot forma mini-grupe de 3-4, respectiv 5-6 cursanţi.

  • Se pot organiza şi cursuri individuale, adresate unui singur student.